A fost finalizată emiterea cardurilor sociale pe care beneficiarii vor primi suma de 250 de lei. Cum verifici dacă ești eligibil pentru programul „Sprijin pentru România”

A fost finalizată emiterea cardurilor sociale pe care beneficiarii vor primi suma de 250 de lei. Cum verifici dacă ești eligibil pentru programul „Sprijin pentru România”
Sursa Foto - caracter ilustrativ: Guvernul României
Publicat: 27/07/2022, 21:01
Actualizat: 27/07/2022, 21:02

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat, miercuri, că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei. Acestea se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”.

„Este un moment de referinţă pentru acest program. Printr-o mobilizare exemplară din partea tuturor părţilor implicate, reuşim să trecem peste cea mai grea parte a acestui proces, mai exact emiterea şi distribuirea celor 2,5 milioane de carduri. Sunt bucuros că am depăşit toate dificultăţile, pentru a operaţionaliza această măsură prin care acordăm 1.000 de lei în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. Cel mai important aspect este următorul: Toţi beneficarii eligibili vor primi cardurile, personal mă asigur că se efectuează toate verificările în acest sens. În final, salut buna colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Poşta Română şi emitenţii de carduri, fiecare având un rol vital pentru sprijinirea românilor aflaţi în nevoie”, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

În cazul în care mai există persoane care nu au aflat dacă sunt pe lista beneficarilor eligibili, atunci toate întrebările legate de acest aspect trebuie adresate direct Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

În schimb, persoanele eligibile care doresc informaţii referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poştei Române, scrie Adevărul.

Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

  1. producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului),
  2. împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română
  3. încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Cine primeşte voucherele sociale:

  • Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am...